Nu știu exact când am pierdut contactul cu lumea. Nu căTikTok-ul ar fi lumea mea. Tiktok-ul nici măcar nu e în lumea mea. Dar să revenim… S-ar putea să fi fost în clipa în care Vladone m-a întrebat, pe un ton cât se poate de serios:
– Tati, tu știi ce-i ăla un „core memory aesthetic edit”?
Am clipit des, să-i dau impresia că procesez informația. În realitate, mintea mea era pe modul „buletin pierdut la mare”: aveam zero idee ce înseamnă acea succesiune de cuvinte. Putea fi o rețetă de supă vietnameză sau o mutație genetică, pentru mine era tot aia.
– Da… da, cred că… sigur, ceva cu TikTok, nu?
– Nu, tată, e ceva de pe Insta și YouTube Shorts. Dar e un vibe. Nu ai cum să-l explici. Îl simți.
TikTok – șefu’ suprem
Așa am aflat că, deși TikTok e încă șeful suprem, se poartă și „aesthetic-ul nostalgic” și montajele „sad but beautiful”, iar muzica începe iar să sune ca-n anii 2000, dar filmată în format pătrat și cu filtre care fac ca totul să pară o amintire pierdută de la o vârstă pe care n-ai avut-o niciodată.
Vladone stă pe TikTok nu ca să râdă, ci ca să învețe. Da, ai citit bine: învață.
– Tati, am aflat azi de la o tipă cum să faci bani cu 0 lei capital.
Îmi arată un video în care o domnișoară machiată profesionist explică cum să vinzi lumânări parfumate pe Etsy, folosind AI ca să scrii descrieri de produs, și Midjourney ca să generezi poze.
– Ai încercat? îl întreb.
– Nu, dar știu cum se face.
N-a făcut niciodată, dar știe cum se face
Este exact poziția în care se află și AI-ul când îl întrebi ceva: n-a făcut niciodată, dar știe cum se face.
Tonică e altfel. El nu învață, el visează. Își face playlisturi cu „instrumentale lo-fi pentru antrenament”, se uită la TikTok-uri cu pisici care fac parkour și salvează toate videourile cu freze pentru părul lung și fin. Îi place să se uite la fotbaliști tineri care fac skilluri în slow motion, la unghiuri imposibile, pe remixuri cu vocile subțiri de copii cântând: „I’m just a kid and life is a nightmare…”
– Vrei să devii fotbalist, Tonica?
– Nu știu. Mie îmi place vibe-ul.
Pe vremuri, noi stăteam cu cheia de gât și cu genunchii juliți. Acum, stau cu capul în nori și cu căștile în urechi. Noi aveam jocuri, ei au „challenge-uri”. Noi ne ascundeam după mașini, ei se filmează în oglindă.
Dar nu e vina lor.
TikTok-ul, maidanul unde te mănâncă…algoritmul
TikTok-ul a înlocuit strada. A devenit o curte mare unde joacă toți copiii lumii. Doar că în curtea asta nu te mănâncă câinii, ci algoritmul.
Când eram mici, era simplu: dacă voiai atenție, săreai cu capul într-un tufiș sau puneai șarpe de plastic în geanta profesoarei. Acum, trebuie să fii „relatable”, să editezi video cu fonturi potrivite, să pui fundal sonor cu „Fairy Fountain” și să alegi între „cinematic cuts” sau „vintage blur”.
Am încercat și eu. Am făcut un cont. M-am filmat spunând:
– Salut, sunt Jean, tatăl a doi băieți, și vreau să vă zic ce înseamnă să ai copii adolescenți.
Mi-au dat doi urmăritori: unul eram eu, celălalt era Vladone, care a râs trei ore și mi-a pus video-ul pe „privat”.
– Tati, nu mai face de-astea. Te iubim, dar ai 40+.
Îmi place, nu mai trec pe acolo
Am înțeles mesajul. Nu e lumea mea. Eu sunt din epoca în care dacă voiai să editezi ceva, foloseai o gumă Pelikan, nu un filtru „Moody 4K”.
Dar trebuie să recunosc: TikTok-ul are ceva magic. Nu știu dacă e sunetul ăla scurt de la începutul fiecărui clip sau succesiunea hipnotică de fețe, dar după 10 minute, am simțit că parcă pot dansa.
– Tati, dacă mai stai mult pe TikTok, o să-ți iasă păr din sprâncene, nu mustață.
– Nu-i nimic, Vladone. E tot un aesthetic.
Până la urmă, ca tată, nu poți învinge TikTok-ul. Nu poți nici măcar să-l înțelegi pe deplin. Tot ce poți să faci e să rămâi atent, să întrebi, să nu râzi (prea tare) când auzi că „sunetul cu pisica urlând” a fost trending în martie și că acum e cringe.
Eu am renunțat să țin pasul. Dar am rămas lângă ei. Le aduc apă la antrenamente, le pun mâncare când uită să mănânce și le răspund calm când mă întreabă:
– Tati, dar tu aveai TikTok când erai mic?
– Nu, copii. Noi aveam bâza. Și era mai tare ca orice viral.
Citește rubrica JURNAL DE TATA JEAN – MANUAL DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN PARENTING – Am fost ”tati”, sunt ”tata” si ma pregatesc sa fiu ”babacu’ ”. Manual de supravietuire in parenting. Tata Jean versus Vladone si Tonica.
