Șosetele și destinul

Dimineață. Ceață în creier, în baie e aglomerație, iar în sufragerie, Tonică își caută șosetele de dobok ca și cum și-ar căuta destinul. A dat la o parte perne, scaune, un dicționar Larousse și un cățel de pluș fără ochi. Nimic.

— Tataaa… mi-au dispărut șosetele alea bune de taekwondo!

— Care bune? Alea de stânga și de dreapta?

— Alea pe care scrie WT și miros doar puțin…

Samuraiul cu chiloți cu Bart Simpson

Îl privesc. E în chiloți cu figurine, cu dobokul desfăcut, părul lung într-un coc boem de samurai rătăcit și o privire de călugăr budist în misiune. Pare pregătit pentru orice. Mai puțin pentru viața în două șosete la fel.

— Uite, ia unele albe. Proaspăt spălate.

— Astea nu-s rapide! Cu astea n-am dat niciun dollyo bun în viața mea!

Încerc să-i explic că nu șosetele dau scorul, dar mă opresc. N-are sens. În capul lui, echipamentul face jumătate din victorie, iar cealaltă jumătate e freza.

În timp ce caută în geanta de sport cu disperare, îmi aruncă o întrebare existențială:

— Tata, tu crezi că șosetele au suflet?

— Unele, da. Alea care se pierd într-o singură piesă sigur s-au reîncarnat în mănuși.

Râde, dar n-are timp. Trebuie să fugă la antrenament.

Tata, vinovatul de serviciu

După 10 minute, pleacă supărat, încălțat cu două șosete asimetrice, una WT și una cu Batman. Îmi face semn cu degetul:

— Dacă nu câștig, e vina ta!

Închid ușa. Mă așez. Beau o gură de cafea și zâmbesc.

Mă întreb: o fi așa greu să ai două șosete la fel sau e greu să ai doi copii cu personalități atât de diferite? Apoi îmi răspund: nu e greu. E doar viață. Iar viața, ca șosetele, rareori vine în pereche.

Citește rubrica JURNAL DE TATA JEAN – MANUAL DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN PARENTING  – Am fost ”tati”, sunt ”tata” si ma pregatesc sa fiu ”babacu’ ”. Manual de supravietuire in parenting. Tata Jean versus Vladone si Tonica.