Când corectitudinea pare o prostie și copilul se revoltă
Vine inevitabil momentul în care copilul vede că „ăla” copiază la test, „ăia” trișează la joc, iar profesorul nu observă. Și întreabă, cu un nod în voce: „Dar de ce eu trebuie să fiu corect, dacă ceilalți nu sunt?”.
Răspunsul nu e morală din cărți. Nici citat de pe Facebook. Răspunsul adevărat e simplu și greu de practicat: „Pentru că asta spune ceva despre cine ești tu, nu despre ce fac alții.”
A fi corect când toți sunt corecți e comod. A fi corect când nimeni nu e corect e putere. Dar nu ceri asta de la un copil fără să-i arăți că tu însuți faci la fel – la volan, la rând, la serviciu.
Generozitatea, cinstea, bunul-simț nu se predau cu lecții, ci cu exemple. Copiii nu se nasc sfinți, dar nici nu devin strâmbi singuri – noi le modelăm coloana invizibilă prin felul în care ne purtăm, nu prin felul în care îi certăm. ”Dacă toată lumea stă strâmb, tu rămâi drept și, dacă așa e ”drept”, toată lumea se va îndrepta după tine”.
