female wearing overalls collecting grapes vineyard
MISIUNEA “CULEGEREA VIEI” (ultimul episod)
1 octombrie 2008
dialog 1
Dialoguri imaginare – O botină atât de fină…
3 octombrie 2008

Carte – Povestea unui mafiot, Bill Bonanno

E mai mult decat o poveste, este o carte-document. O carte care, din cunostintele mele mai poate fi concurata decat de doua alte opere de acest gen. Acest roman este unul biografic al unuia dintre cei care au avut dezavantajul sau privilegiul (depinde cum vezi aceasta) de a se naste in una dintre cele mai celebre cinci familii mafiote italo-americane, familia Bonanno. Familia cu pricina a inspirat trilogia mult mai cunoscutului scriitor Mario Puzo (autorul trilogiei Nasul, Omerta si Ultimul Don) care a dezvoltat saga familiei Corleone. Autorul romanului de fata a inspirat personajul Michael Corleone, jucat de Al Pacino, din filmul mai sus amintit.
Numeam aceasta carte una document pentru ca, facand exceptie de lumina pozitiva in care este pusa mafia si mai ales familia autorului, este o ocazie unica in care un membru activ al mafiei italo-americana decide sa isi scrie memoriile. Memorii in care apar personaje intrate in istoria (politica, artistica sau sportiva) a omenirii: familia Kennedy, Marilyn Monroe, Tony Bennett, Mickey Mantle, Frank Sinatra etc.
Cartea nu este o capodopera literara, insa prin faptele evocate si stilul simplu de exprimare este o carte buna, o carte care se citeste usor. Spuneam ca ea concureaza, din punctul meu de vedere, doar cu alte doua carti pe care eu le-am descoperit : « Memoriile » lui Joseph Valachi, tradusa in Romania sub numele « Mafia si mafiotii » de Peter Maas, carte aparuta in 1973 la Editura Stiintifica si transformata intr-o extraordinara forma de propaganda a regimului de atunci si o denigrare a regimului american si cea de-a doua este cartea de dezvaluiri a procurorului anti-mafie, de data asta in Italia – acolo unde s-a nascut mafia italo-americana, Giovanni Falcone care, alaturi de Paulo Borsellino au instrumentat lupta contra Cosa Nostra, mafia italiana. Prima dintre cartile enuntate, mai exact cea a lui Valachi, dezvaluirile lui facute procurorilor americani, a condus la caderea a catorva zeci de capete mafiote, o lovitura extrem de puternica data de autoritati mafiei. Cea de a doua carte, « Mafia », aparuta la editura Danubius (probabil) in 1993 (la un an dupa ce a fost asasinat), reprezinta memoriile celui mai cunoscut luptator impotriva mafiei, Giovanni Falcone, aceasta lupta fiindu-i fatala, el fiind executat alaturi de prietenul si colegul sau Borsellino la doar un an dupa ce cartea a fost editata in Franta. Cartea cuprinde o serie de dezvaluri facute de procuror unui reporter politic italian, Marcelle Padovani. Nici una dintre cele doua carti nu sunt prea usor de gasit, spun asta pentru ca s-ar mai putea intampla si minuni, dar mie mi-a fost imposibil sa le mai gasesc.
Revenind la cartea lui Bill Bonanno, acesta povesteste o sumedenie de evenimente din istoria recenta a Statelor Unite din punctul lui de vedere, unii dintre noi am putea sa fim surprinsi sa aflam din aceasta carte implicarea mafiei in cel de al doilea razboi mondial, in dictatura lui Musolinni, in instaurarea ca presedinte a SUA a lui J.F. Kennedy si asasinarea lui, in debarcarea aliatilor in Italia in atacul decisiv din cel de al doilea razboi mondial, in destinele statelor sud americane, in special Columbia si Cuba, in destinul unor mari oameni, controversati sau nu. Daca nu stiam avem sansa sa aflam acum ca, in America, Mafia e in spatele tuturor lucrurilor si ca cel mai mare concurent al Mafiei este Guvernul. Si ar merita sa pastram aceasta idee enuntata de Bonanno pentru situatia din Statele Unite ale Americii si sa ne gandim ca s-ar putea ca situatia sa fie similara si pentru alte zone de pe glob, Romania nefiind exclusa.
In carte apar relatari despre celebri mafioti : Al Capone, Carlo Gambino, John Gotti, Vito Genovese, Lucky Luciano, Joe Profaci, Frank Costello etc., precum si alte personaje mai mult sau mai putin implicate, cei mai celebri fiind Jimmy Hoffa, cunoscutul sindicalist implicat in mafie si asasinat de ea, Rudolph Giuliani, procuror federal cu cea mai rasunatoare victorie impotriva mafiei, sau Bobby Kennedy, fratele mult mai celebrului JFK, si el asasinat. Si apropo de acesta din urma, inca din primele pagini ale cartii este relatata o intalnire intre Joseph Kennedy, tatal celor doi frati, care cerea ajutorul lui Joseph Bonanno, tatal autorului cartii de fata, pentru ajutor (a se citi influenta) si bani in vederea desemnarii fiului sau ca vice-presedinte al SUA. Lucru care s-a si intamplat. Mafia a fost la baza succesului lui JFK, dar se pare ca tot mafia a fost la baza asasinarii lui, moment in care fratele sau Bobby Kennedy a demarat prigoana impotriva mafiei, aceasta aducandu-i si lui moartea.
Pe parcursul celor 275 de pagini ale cartii, Bill Bonanno prezinta povestea vietii sale, din copilarie si pana la 66 de ani, momentul cand a fost terminata si editata cartea.
Cartea merita citita macar pentru a ne face o imagine asupra ce inseamna acest trio : lume interlopa-autoritati si populatie (adica noi restu’, spectatorii bagati in rol cu forta).
Cartea « Povestea unui mafiot » de Bill Bonanno a aparut la Editura ALL in 2005, cartea se mai gaseste, cu greu, prin librarii la pretul de 200.000, in anticariate, acolo unde o gasiti pentru ca nici aici nu prea este, costa cam 100 – 150.000 lei.
 

Cărți care nu te vor plictisi (sau măcar nu-ți vor face să regreți că le-ai luat în mână). Oferim alternative, descoperim lucruri și propunem recomandări sincere, fără pretenții de experți.