Meseria de părinte – „Tati, eu cred că nu sunt bun la…”

Cum repari oglinda în care copilul nu se mai place

Un copil care vine la părinte și spune că nu e bun la ceva nu caută neapărat soluții, ci confirmare că nu e stricat. Poate e matematică, poate fotbal, poate chiar „să fie plăcut de colegi”.

Primul instinct al părintelui e să sară cu „Ba da! Ești foarte bun!”. Dar un compliment aruncat peste o rană nu o vindecă, doar o ascunde. Copilul are nevoie să fie auzit, nu contrazis.

Magia e simplă: îl întrebi „Ce anume te face să crezi asta?”. Îi arăți că un eșec nu înseamnă o identitate, ci un moment. Și mai ales, îl ajuți să înțeleagă diferența dintre „nu sunt bun” și „nu știu încă”.

Uneori, cel mai mare dar pe care i-l poți face e să-i arăți că încrederea se construiește, nu se moștenește.

Citește și alte articole din rubrica ”MESERIA DE PĂRINTE”, o rubrică despre iubire, răbdare și imperfecțiune. O colecție de articole pline de suflet și realitate, care te vor ajuta să redescoperi bucuria de a fi părinte și să o apreciezi mai mult. Fără așteptări de adevăruri absolute, doar impresiile unui oarecare!