În papuci cu șosete, ultima fiță
— Ai văzut vreodată un om în șosete albe, în papuci, cu pantaloni-n vine și cu o glugă trasă pe cap, dansând în plin soare de iulie, pe o manea trap, înjurând autoritatea paternă prin metafore abstracte, în timp ce ține un suc de 26 de lei într-o mână și telefonul în cealaltă?
Dacă da, ai fost și tu la Beach, Please.
Dacă nu, ai fi putut fi în locul meu, într-o mulțime de adolescenți dezlânați, cu binoclul de la taică-miu din armată, încercând să identific dacă e al meu ăla de acolo care dă din cap a spirit liber sau alt adolescent cu aceeași freză și aceleași haine.
Argumentul absolut: ”toți merg!”
Când a venit vorba că „toți merg”, Vladone a vorbit cu aerul unui veteran care tocmai fusese repartizat pe frontul coolnessului absolut:
— Tata, e cu vibe, înțelegi? Sunt artiști internaționali, scenă 360, concept, show, lumină, drone, efecte. E cu comunitate. Nu pot lipsi. Mă fac de râs.
I-am zis:
— Mă, Vladone, pe vremea mea, te făceai de râs dacă purtai un trening Adibas. Azi, te faci de râs dacă nu ai bilet la un festival unde se cântă despre bani, gagici și iar bani. E clar că progresăm!
Dar nu m-a ascultat. Cum să asculte, când era deja pe site să-și ia biletul?
Tata Jean – Vladone= 0-1 (1-0 la pauză)
L-a primit, firește, de ziua lui. De la mama lui. Că eu nu susțin financiar muzica unde băiatul își iubește banii mai mult decât versurile.
— Tata, ce ai cu trapul? E poezie urbană. E cum era Eminescu pentru voi.
Am tușit ca un domn vechi în fața unei glume proaste.
— Vladone, Eminescu n-a zis niciodată: „Am șase fete-n pat, dau banii pe parfum și fac drifturi cu GLC-ul tău.” Când Eminescu scria, își sângera sufletul. Când trapperii scriu, își etalează ceasul.
Bla-bla-bla…ursul mormaie, Vladone se duce spre mare
Dar el deja își proba outfitul de festival: pantaloni în vine (firește), șosete albe trase până la tibie, hanorac de vară („Oversized, tata, e stil!”), ochelari pătrați („Vintage, tata, nu-s de la tarabă”) și o borsetă purtată în diagonală („Nu e borsetă, e crossbody bag!”).
În ziua plecării, a stat în baie o oră jumate. Nu știu ce a făcut acolo, dar a ieșit cu părul mai țepos decât aripa unui arici electrocutat și mirosind a două parfumuri scumpe. Probabil două, ca să nu se identifice prea ușor de poliție.
— Cum ajungi? am întrebat eu, cu speranța unei povești logistice coerente.
— Mergem cu trenul, apoi luăm shuttle-ul festivalului, apoi pe jos, că oricum intrăm pe la VIP că avem o prietenă care are o verișoară care are pe cineva la brățări.
M-am oprit din întrebat. N-avea rost. Pleca să se regăsească spiritual într-un context cu DJ și lasere.
Fericirea e un lucru mărunt…
După trei zile s-a întors cu o voce guturală, de parcă cântase și el două piese, cu 30 de filmări pe telefon și zero baterie. I-am zis să-mi povestească cum a fost.
— A fost belea, tata! Jador a rupt. Și OG EastBull a venit direct de la Roma. Și a fost și Carla’s Dreams. Și ăla, cum îi zice… Connect-R! (El a vărsat o mulțime de nume sau acronime sau doar tușea, Dumnezeu știe!, eu oricum nu auzeam decât niște consoane fără sens, dar dădeam din cap cu empatie ca și cum îmi spunea cât de mult îl doare).
— Și? Ai simțit ceva? Emoție? Vreo revelație?
— Am simțit că am transpirat tot parfumul și că am băut cea mai scumpă apă plată din viața mea.
L-am întrebat dacă a învățat ceva.
— Da. Că la trap nu contează ce zici, ci cum o zici. Poți să spui „mă doare-n cot” dacă ai beat bun și flow, lumea urlă „FIRE!”
Și, cum stăteam amândoi în bucătărie, el încă în papuci de festival, cu un sticker cu „Beach, Please” pe frunte, și eu cu șortul meu de casă pătat cu cafea, l-am întrebat:
— Ai fost fericit?
S-a uitat la mine cu o sinceritate dezarmantă:
— Sincer, tata? Da. Am dansat, am râs, m-am îmbrăcat fix cum am vrut, am fost cu ai mei, m-am simțit liber. N-a fost despre muzică, a fost despre mine.
L-am bătut pe umăr.
— Asta e cea mai periculoasă formă de festival, Vladone: ăla în care nu te duci să vezi ceva, ci să fii tu.
Și, sincer să fiu, m-am bucurat că nu se mai joacă în fața blocului de-a v-ați ascunselea. Acum se joacă de-a adultul cu acces nelimitat la like-uri, stories și haine „de brand”.
Dar măcar a venit acasă.
Cu borsetă cu tot.
Citește rubrica JURNAL DE TATA JEAN – MANUAL DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN PARENTING – Am fost ”tati”, sunt ”tata” si ma pregatesc sa fiu ”babacu’ ”. Manual de supravietuire in parenting. Tata Jean versus Vladone si Tonica.
