Nu sunt adeptul genului de roman scris de Boris Vian. Nu sunt si totusi am citit deja doua dintre romanele sale (Moarte pocitaniilor si Voi scuipa pe mormintele voastre) si nu imi pare rau. A fost mai intai “Voi scuipa pe mormintele voastre”…si apoi “Moarte pocitaniilor”. Mai ca stiam la ce sa ma astept…o carte contondenta, o carte revoltata. Adevarat, dar doar partial.
Moarte pocitaniilor, desi nu pare dupa titlu, este aproape un roman SF, un roman tipic filmelor americane de anii ‘70-‘80, cele care se jucau atunci cu ideea clonari pentru ca sa ne sperie dupa 20-30 de ani cu certitudinea ei.
Boris Vian, potrivit biografiei si a parerii personale, scrie din amuzament. El nu pare ca construieste un roman, o naratiune…ci se joaca cu frazele. Este genul de scriitura a unui infumurat care se lauda cu atata pasiune de te gandesti daca omul traieste ca sa isi imagineze sau isi imagineaza ca sa traiasca. Dar tinand seama ca perioada in care sunt scrise romanele sale nu coincide cu cea in care lauda de sine era la rang de arta nu pot sa imi inchipui decat ceea ce am citit si in biografia lui: Boris Vian era un geniu suferind de inima care se distra sau isi distra prietenii scriind.
Rock Bailey, personajul central al romanului, un playboy, se trezeste gol intr-un spital gata-gata sa faca sex cu o gagica decupata din reviste. De aici porneste actiunea romanului. Rock cautand sa afle cum a ajuns in acea situatie descopera tot felul de personaje si experimente stranii, descoperind intr-un final un adevar: clonarea e foarte aproape. Am putea trai printre oameni perfecti si cu cat am fi mai imperfecti cu atat mai mult am fi siguri ca suntem reali si nu clone.
Cartea a aparut in mai multe editari, eu am citit-o pe cea a Editurii Humanitas din 2005. Pretul ei nu depaseste 15 lei.
