Ninja din RATB

Mersul cu RATB-ul este o experinta interesanta. Daca nu ai mers cu RATB-ul nici nu stii ce este viata. Eu stiu, iau aproape zilnic, de buna voie, cate o gura zdravana din ceea ce inseamna viata…de bucurestean. Azi, zi ploioasa si posomorata, aleg din toate variantele de transport pe cea mai putin fericita, autobuzul. Si in momentul acela a inceput aventura.
In statie lume multa. Pensionari in proportie de 90%, tristi, posomorati, cocarjati…varsta isi arata semnele. Toti cu cate o papornitza agatata de mana…Un tablou destul de subru…Vine masina, se apropie…Vanzoleala. Toata lumea se misca in cautarea unui loc mai bun de asteptare pentru a se sui in autobuz. Cei mai in varsta se misca strategic. Daca pana acum erau undeva in fundal, ascunsi care pe unde gasise o zona mai uscata, acum ca prin minute erau in prima linie. Eu, nemiscat din locul meu, am bafta ca usa autobuzului sa fie chiar in dreptul meu…in dreapta mea o doamna trista, posomorata se misca lent, greoi, batraneste…astepta si dansa ca sa se deschida usile. Coboara doi agitati rataciti…dar nu prea apuca sa isi termine coborarea ca sunt “sugrumati” strategic de puhoiul de pensionari care invadasera autobuzul.
Ajung in masina, erau cateva locuri libere, dar ma instaurez langa o bara si arunc priviri in jurul meu. Zburau sacose, zburau babe, moshi faceau flic-flacuri…parca nimerisem intr-un film prost chinezesc cu chimonouri zburatoare si ninja invizibili. Daca pana sa vina masina nu dadeam prea mult credit batranilor care stateau prin statie in asteptarea autobuzului, cand i-am vazut cum topaiau in autobuz dupa un loc…m-am simtit mic si neajutorat. Dintr-o saritura au urmat scarile, apoi cu o privire de pradator au scanat autobuzul…au vazut un loc. Din acest moment au inceput acrobatiile: sarituri, flic flacuri, sacose aruncate la punct fix, eschive…tot arsenalul a fost pus in sprijinul deciziei de a ocupa un loc pe scaun. M-am simtit depasit de situatie si m-am proptit uluit de miscarile de trupe din jurul meu de prima bara gasita in drum…dar nici asta nu a fost o miscare prea inspirata. “Puiule, poti sa te dai si tu mai in dreapta?”, imi spune o batranica si nu asteapta raspunsul si ma si catapulteaza cu un ghiont deloc subtil in coaste de m-a facut putin sa ma incovrig. Blanda bunicutza, bag seama ca nu isi facuse antrenamentul in perioada anteriora, isi pierduse antrenamentul ce mai, de nu prinsese un loc jos si nu vroia decat locul meu…in picioare. Nu altul, desi autobuzul era plin de locuri goale in picioare. Ata e! Nu te poti pune impotriva unui “Ninja de RATB” ca risti sa fi potolit mai abitir ca mine care am scapat doar cu un ghiont in coaste.