Vladone-si-shaorma
Jurnal de TATA JEAN – Vladone și „Cheat Meal-ul de Duminică” –
11 martie 2026
Scrisoare deschisa catre parinti - meseria de parinte povesti familie
Scrisoare deschisă către părinți: Puterea poveștilor de familie
16 martie 2026

Povești pentru adulți – Harap Alb

Sau atunci când se caută un moștenitor și tu esti liber

Într-un regat de provincie, de unde nici poveștile nu se mai aud și se ajunge la București doar cu trenul întârziat sau ManeloCar-ul ticsit cu semințe și filozofii de parcare, trăia un boier în vârstă. Avea trei băieți și o soție plecată în Grecia cu colegele de liceu, să-și regăsească feminitatea și să se reconecteze cu vinul alb sec.

Cel mare voia să plece în Anglia, „că acolo se respectă omul”, dar nu trecuse de interviul la Lidl. Cel mijlociu făcea coaching motivațional pe TikTok, dar trăia tot din banii lui ta-su. Iar cel mic… ei bine, ăsta era Harap Alb. Porecla i se trăgea de la faptul că stătea toată ziua în casă, cu fața palidă de la ecran și cearcănele întunecate de parcă-l vizitase moartea de două ori și-i lăsase o notificare.

Și într-o zi, vine veste de la unchiul său – Împăratul Verde, care trăia într-un cartier bun, avea vilă, piscină și cont verificat. Avea nevoie de moștenitor, adică de cineva care să-i ia businessul de agricultură bio cu fonduri europene. Dar nu pe oricine: „Vreau un tânăr vrednic, nu un pierde-vară cu NFT-uri și teorii despre manifestare.”

Și boierul, ca orice tată cu iluzii târzii, zice:

– Bă, ăsta mic… poate e ciudat, dar e singurul care știe să trimită un mail corect.

Și-l trimite pe Harap Alb să-și caute norocul. Dar cum nu se pleacă la drum fără obstacole, tânărul e jefuit de Spân – un influencer malefic, cu barbă bine conturată și ochelari cu ramă groasă. Îi fură identitatea, contul de Instagram și se dă drept el.

Harap Alb ajunge să fie sluga propriului impostor. Spală vase, mână porcii, duce gunoiul, în timp ce Spânul face reels-uri cu motivație de tip „Stay humble. But own a Tesla.”

Spune-mi cu cine te împrietești ca să-ți spun dacă pleci cu fata

Pe parcurs, Harap se împrietenește cu niște personaje de poveste pe care doar într-o echipă de start-up le mai vezi:

  • Gerilă – friguros cronic, are o geacă de puf și în august.
  • Flămânzilă – mănâncă și după ce-i e foame.
  • Setilă – dependent de cafele reci și apă plată cu lămâie.
  • Păsărilă – vorbește non-stop, face podcast.
  • Ochilă – stalker profesional, vede tot, inclusiv story-urile de la „Close friends”.

Ajung la palatul Împăratului Verde. Acolo, fiica împăratului – o fată frumoasă, deșteaptă, și ușor plictisită de bărbați cu discursuri goale – se prinde că Spânul e un fake și că Harap Alb e singurul care pare autentic, chiar dacă e timid și transpiră când vorbește.

Urmează niște probe bizare (să recunoască o mireasă dintre 3 manechine de la Zara, să aducă apă vie dintr-un aquapark blestemat, să convingă o babă să-i spună adevărul fără s-o jignească). Cu ajutorul prietenilor lui, reușește.

Happy end legendar

Spânul e demascat. Harap Alb își recapătă identitatea, fata îl alege (pe bune), iar împăratul îi oferă regatul, adică firma, apartamentul de la Unirii și o mașină hibrid. Și mai are și niște povesti pentru cînd o să iasă la poartă.

Și Harap? Rămâne un tip modest, dar cu coloană vertebrală. Nu s-a urcat faima la cap. Nu-și face vlog. Doar postează o dată la două luni, o poză cu fata și legenda: „Cu ea a fost mai ușor decât cu mine.”


Morală?

Nu subestima băieții palizi și ciudați. Unii doar așteaptă să li se încarce bateria vieții.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

29 septembrie 2026
Povești pentru adulți – Punguța cu doi bani
Punguța cu Doi Bitcoini (și CEO-ul fără scrupule) Într-un cartier de la marginea unui oraș aglomerat, trăiau doi vecini. Nu erau moșul și baba, ci Dl. Vasile, un pensionar modest, care își investise toți banii într-un portofel digital cu doi […]
14 august 2026
Povești pentru adulți – Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
Elixirul Digital (sau Fuga de Update-ul Fatal) Într-un oraș plin de startup-uri biotehnologice și clinici de anti-aging, trăia Făt-Frumos, un tânăr extrem de bogat, dar profund anxios. Nu se temea de dușmani, ci de bătrânețe, pe care o percepea ca […]