(sau cum să transformi amintirile cu „pe vremea mea” în arme educative pentru copii)
Ne folosim de amintiri atunci când toți părinții ajungem, mai devreme sau mai târziu, la faza în care copiii ne par niște extratereștri cu acces nelimitat la tehnologie, mâncare ambalată și scutiri de la efort. E momentul ideal să le aratăm și altă variantă: copilăria NOASTRĂ. Aia în care nimic nu era „bio”, dar totul era… mortal.
1. Nu aveam telefon. Aveam fluier.
Când voiam să ne chemăm unul pe altul, fluieram un semnal prestabilit. Sau băteam cu piatra în țeava de gaze. Și dacă nu ieșea nimeni? Mai băteam o dată. Nu era semnal slab, era fluier slab.
Impact la copil: „Și n-ați fost arestați?”
2. Înghețata se mânca repede. Foarte repede.
Venea nenea cu lada frigorifică pe bicicletă. Avea doar două arome: „cioco” și „parcă fructe”. N-aveai linguri, ambalaj sau șervețel. Înghețata se lipea de hârtia semislick și se topea până ziceai „mama, ia și tu!”
Copilul tău: „Adică era… caldă?”
3. Cremă de protecție? Aveam tricou.
Mergeam la plajă la Neptun cu părinții și stăteam în soare 9 ore. Ne dădeam cu ulei de floarea-soarelui, eventual cu „Carpicon”. Arătam la final ca niște cartofi copți.
Copilul: „Și nu mureați?”
4. Ne jucam cu capace de bere.
Aveau valoare, strategii și reguli clare. Dacă aveai un capac cu hologramă, erai boss. Și da, țineam colecțiile de ”surprize” sau fotografiile în cutii de bomboane „Bucuria”.
Copilul: „Și unde erați când vă jucați?”
Tu: „Pe asfalt. Cu genunchii juliți. În fiecare zi.”
5. Desenele animate erau 10 de minute pe zi.
Pe TVR1, la 18:50 în fiecare zi. Cine nu prindea, ghinion. Așa am învățat să ne organizăm, nu cu medicamente de concentrare, ci cu „Mihaela și Azorel”.
Copilul: „Cum adică… 10 minute?!”
6. Nu aveam console. Aveam elastic și șotron.
Și pentru asta ne trebuiau doar: două prietene cu elastic, o cretă furată de la școală și o poftă de joacă infinită. Nu contau genul sau performanța – cine n-a jucat șotron, n-a trăit.
Copilul: „Și cum dai respawn dacă pierzi?”
7. Făceam poze… o dată pe an.
Mergeam la studio foto, ne îmbrăcam în hainele bune și stăteam nemișcați. Filmul era la developat o lună. Nu existau filtre – dacă ieșeai strâmb, aia era.
Copilul: „Deci n-aveai nici măcar Snapchat?!”
8. Nu aveam apă plată. Aveam sifon.
Și când ți-era sete, trăgeai direct din sticla verde cu butelie de gaz. Mai întâi apă în nas, apoi dădeai o râgâială de trecea pisica pe sub masă de frică.
Copilul: „Dar era sănătos?”
9. Aveam un singur canal TV.
Și se închidea la 10 seara. Dacă ratam filmul, nu exista reluare, Netflix sau YouTube. Așteptam un an să-l mai dea. Așa am văzut „Veronica” de 17 ori. Și săptămânal ne uitam la o emisiune de documentare scurte: TELEENCICLOPEDIA.
Copilul: „Dar nu v-ați plictisit??? TELEENCIOCLE-cum??”
10. Iarna ne dădeam cu sacul de plastic.
Aveam sanie moștenire de la o generație la alta, care aveau de unde. Restul mergeam la derdeluș cu sacul de plastic, pe care îl păstram de cu vară. Ninsese? Fuga afară. Era ger? Nu conta.
Copilul: „Și nu v-ați rupt nimic?”
CONCLUZIE:
Nu, nu vrem să ne întoarcem acolo. Dar uneori, când copiii noștri se uită ciudat la faptul că n-avem TikTok, un mic „pe vremea mea” poate pune lucrurile în perspectivă. Sau măcar îi face să-și închidă telefonul pentru două minute.
Ceea ce, dragii mei, e deja o victorie.
Citeste rubrica TOP 10 – Topuri despre ceea ce mintea nu gandeste nici in cele mai ascunse cotloane ale ei.
