Ultimele doua saptamani…liniste! Prea multa liniste. Toata lumea ne “ameninta” ca ultimele saptamani o sa fie infernale. Ne asteptam la ce e mai rau…S-au intamplat multe in ultimele doua saptamani…ba chiar in ultimele ore inainte…Dar nu a fost nimic infernal pentru noi. Ne-am gandit unde greseau cei de ne amenintau? Nu stim nici acum, stim doar ca tot ceea ce a fost s-a rezolvat in doi…amandoi am decis ce facem si ce cum…si astfel nu am simtit nimic infernal. Dar mai bine sa povestesc…
Tensiunea care ne-o dadea ideea ca trebuie sa ne programam la starea civila si scenariile care existau (relatate in episodul trecut) ne-au dat o oarecare stare de nervozitate, dar pana la urma ni se parea chiar “cool”, chiar haios, sa stam in noaptea de duminica spre luni pe strada ca sa ne programam la cununie in data aleasa de noi…si daca nu reuseam ca nu mai prindeam locuri am fi dat vina pe destin, ca asa a vrut…sa nu ne casatorim pe 22 august, ci pe 24 sau Dzeu stie cand… Am fi avut ce povesti nepotilor. Insa, nu a fost chiar asa…pentru ca in toata cariera mea de frizer am mai tuns si pe datorie se pare ca am avut pe cineva in anturaj care avea o datorie la mine…si voila am fost programat pe 22 august, fara sa mai am ce povesti nepotilor care or sa ma traga de barba cand o sa fiu batran.
Locatia aleasa de mine era in natura…la tara, in curte, nu din economie sau comoditate, ci din dorinta de relaxare si ce poate sa iti dea mai multa relaxare decat natura?! Din motive obiective a trebuit in ultimile doua saptamani sa aleg alta locatie relaxanta. Si am gasit-o. Exact pe sufletul nostru. Nu bodega manelara, nu restaurant de fitze simandicoase, nu cantina…ci un restaurant modest care intrunea conditiile noastre de imagine.
Tortul miresei a fost de asemenea o problema. Am zis “de asemenea” pentru ca in materie de nunti circula numeroase idei preconcepute. Costumul sa fie cu girofar, mireasa sa aiba corset, mesenii sa strige daru’, sa ai cupola de baloane si fantana de ciocolata…iar tortul sa fie cu etaj si “periculos de urat”. Pentru ca tot ce ne inconjoara trebuie sa aibe o poveste si tortul trebuia sa aibe una. Tema noastra era simpla: “Si inima mea are o inima”, deci tortul trebuia sa fie pe aceasta idee…o inima mare si inca o inima mai mica. Nimic mai simplu. Insa cofetarii, ca tot romanul, e speriat teribil de nou, de inedit, de schimbare. Astfel ca am fost nevoiti sa cautam o cofetarie capabila sa ne faca ceea ce ne doream. Si am gasit. Una nou infiintata inca necontaminata de virusul kitchului.
“Ati facut aia?”, “Ati luat aia?” etc. erau intrebarile cele mai des puse de catre toata populatiunea cu care intram in contact. La care invariabil raspundeam: NU sau O SA FACEM. La care primeam o grimasa de uimire si o intrebare la fel de speriata sau uimita: Pai si cand faceti? Sau “Pai si cum faceti? Iar noi incheiam discutia cu: IMPROVIZAM sau CAND VA TREBUI! Astfel ca am fost considerati prea emotionati sau stresati. Nimeni nu s-a gandit ca noi chiar asta o sa facem. O sa improvizam.
Ne-am propus sa fim printre putinele cupluri care se bucura de nunta lor si care si-o si aduc aminte si nu dorm pe masa de la orele 21.00. Daca am reusit, va spun data viitoare.
Ce va mai spun e ca am terminat toate pregatirile la timp asa ca in ultima saptamana inainte de nunta ne-am luat cateva haine si am fugit din Bucuresti. Nu stiam unde si nici nu ne pasa…am ajuns seara la 23.00 in Gara de Nord, ne-am uitat ce trenuri sunt si am decis sa luam unul spre Deva, asa ca am petrecut vreo 3- 4 zile in Deva si Hunedoara.
Motiv de o noua poveste pe care o sa vi-o relatez mai incolo , plus numeroase imagini.
Citeste si celelalte episoade din rubrica „Jurnal de ginerica” (CLICK AICI!)
