Linistea aparenta de pe blog este cauzata de faptul ca, eu, atunci cand altii poate construiesc, ma dezintegrez…ma impart in mii de bucatele pe care sper sa le readun cat de curand…acum incerc sa supravietuiesc momentului…si sper ca in cel mai scurt timp o sa ma reconstruiesc.
Si nu sunt emo…sau emo punker ca altii, se stiu ei care…sunt doar intr-un moment in care simt ca „ma sparg” in mii de bucati. Mici. Ascutite. Dar ale mele. Va rog nu calcati pe ele…lasati-ma sa le adun mai incolo ca sa am sansa sa ma recompun din propriile cioburi.
Gata cu poezia. Revin la proza.
Maine…
Poimaine…
Odata…
