Sport extrem
Micul dejun e un sport extrem – În fiecare dimineață e ca la Formula 1. Tonică vrea cereale, Vladone vrea omletă, iar eu vreau doar liniște. Arde ceva, se varsă laptele, și desigur, câinele fuge cu o felie de salam. Sport extrem? Mai mult triatlon cu obstacole emoționale.
Maraton cu obstacole
Mersul la școală: maraton cu obstacole – Între unul care și-a pierdut șosetele și altul care nu găsește ghiozdanul, plecăm din casă cu o întârziere regulamentară de 12 minute. Noroc că avem traseu optimizat: scări, lift, panică și o înjurătură din partea vecinei de la 2.
Lectia de engleza
Lecția de engleză, varianta bărbătească – În familia noastră, „What’s your name?” primește răspunsul „Lasă-mă că-s obosit”. Învățăm engleză cu dicționarul în mână și nervii tatălui în pragul cedării. Tonică zice că „homework” e opțional. Vladone traduce „shut up” cu „te iubesc”.
Intalnire cu diriginta
Întâlnirea cu diriginta – Îmbrăcat „casual-tătic”, cu tricou pătat și speranțe slabe, am dat ochii cu diriginta. A fost un interogatoriu cu accent de pedagogie modernă. Vladone stătea drept ca un sfânt, dar ochii lui spuneau „să scap viu din asta, Doamne-ajută!”
Lunea de sâmbătă e duminică
Sâmbăta tatălui e duminica copiilor – În timp ce eu visez la somn, ei se trezesc la 6:45. Taekwondo, fotbal, replici filozofice despre viață și moartea broscuței de pluș. E duminică pentru ei, dar pentru mine… e luni prelungită.
Citește rubrica JURNAL DE TATA JEAN – MANUAL DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN PARENTING – Am fost ”tati”, sunt ”tata” si ma pregatesc sa fiu ”babacu’ ”. Manual de supravietuire in parenting. Tata Jean versus Vladone si Tonica.






