Undeva nici prea departe, dar nici aproape de un loc nedefinit, pe o strada la fel ca oricare alta, intr-un oras nu tocmai diferit decat un oras oarecare, doi tineri dialogau in mers, un el si o ea. El se grabea spre o directie nedefinita, dar inainte, ea se grabea din inertie in aceeasi directie cu el…spre un nicaieri numai de ei stiut. Ea șontâcăie…
– Ce ai ?, intreaba el
– Ma bate un pantof !, raspunde ea fara sa il priveasca preocupata de ghetuta care ii pricinuia disconfortul.
– Deci suntem doi !, spune el putin dezamagit
– Ce si pe tine te bate ?
– Nu, suntem doi care te batem pe tine !
– Pai da! Sunteti doi!
– Naspa! Deci concurez cu un pantof!
– Normal ! Dar ce te credeai mai tare decat un pantof ?
– Dar macar eu te bat mai bine, nu ?
– Nu, tu nu ma bati deloc.
– A, deci ai vrea. Ok, promit sa imi revizuiesc comportamentul
– Ihi, tu ma bati…dar la cap. Acum !
– Naspa ! Ambele tale extremitati sunt supuse violentei !
– Da, dar cea de la picioare e macar domestica ! Tu ma bati cu salbaticie ! Mi-ai facut nervii prastie de ceva vreme…
– Dar iti place, nu ?
– Ihi, sunt de a dreptu’ extaziata ! Cine stie sa ma bata la cap mai frumos ca tine. Bibicule, ca tine nici ca se putea pe lume altcinevea !
– Stiam eu ca sunt deosebit !
– Da, deosebit…de rau !
– Asta e, grasule, asta e !, spuse el si batu aerul cu palma vrand sa arate prin gesturi ca soarta e imparabila.
– Da, grasule, asa e…asta o fi pedeapsa mea pe lumea asta…tu oi fi pedeapsa mea pentru viata asta. Karma !
Ajung undeva in fata unei porti de unde pornea o alee pe care toata lumea mergea intr-un sens, ei nu ! Toata lumea venea, ei se duceau. Toata lumea statea cu capul in piept si aveau o fata posomorata, ei priveau in jur si pareau destul de senini. Au luat-o pe prima alee in lateral pe care le-a nazarit.
– Ete-l pe ala de acolo ? Crezi ca nevasta-sa stie ca e aici ? spuse el arand in directia unui domn care se vedea doar capul si care privea in spre o doamna…la fel careia i se vedea doar bustul.
– Eu stiu, nu cred…desi uite ce tzantos sta si ce privire rece arunca in jur.
– Da, dar uite-o si pe aia de sta in fata lui…nu se lasa mai prejos…nu vrea sa se lase deloc…e de gheata.
– Neee, daca era de gheata se mai topea…parca e de granit, nici o miscare !
– Aha…dar ia uite-te in fund pe alee…acolo langa bancutza aia…ce zici de ala de sta sprijinit de copac ?
– Aha, uite cum e imbracat…iete ce ciucurei are la haina !
– Da, si ce favoriti haiosi !
– Mai dar rautaciosi, dar glumeti suntem….
– Da, rautaciosi, mai ales tu…si glumeti, mai ales eu.
– Da, sigur…grasule, haioasa te mai crezi ! Uite-te la aia…aia de stau unul langa altul si si-au pus pe ei numai chestii sclipicioase…iete-te si tu…zici ca sunt brazi de craciun, nu ca au venit aici sa stea in liniste.
– Aha, dar sunt ei cei mai smecheri de pe alee ? Si ce daca si-au pus benzi reflectorizante pe ei ?…ii vede toata lumea ?…poti sa ii ignori ? NU ! asta e adevarata smecherie…sa fi smecher si cand te odihnesti !
– Pai da. Uite-te la ala de sta stingher acolo in colt. Acolo, intre aia doi copaci grosi. Uite ce frumos sta. Parca viseaza…nu iese cu nimic in evidenta.
– Pai asta e poetul ala de care am invatat la scoala, ii stiam toate poeziile pe de rost !
– Iha, si eu imi vrajeam toate gagicile cu poeziile lui ca le-am citit la lecturi suplimentare.
– Numai mie nu mi-a spus nici una…
– Pai ce tu esti gagica mea ?
– Dar ce sunt, nasolule ?
– Esti gagica mea ? Tovarasha mea ? Femeia mea ? Aaa, … mea?, spuse el vizibil rusinat si contrariat. Tu esti prietena mea !
– Pai si ce ? Mie de ce nu imi zici poezii ?
– Pai de fiecare data cand intarzii nu iti zic poezii ? Ce ti-am spus numai una ? Ti-am spus ba ca m-am blocat in baie, ba ca am avut sedinta, ba ca…vezi, sunt creativ si original…nu iti zic aceeasi poezie si mai mult decat atat…fac poezii special pentru tine…
– Bine, mai, bine…sa vezi ce drame, ce tragedii o sa iti zic eu de acum incolo…farsa tragico-comica ce esti !
– Haidi, bree, ca tu esti monologul meu dolofan…
– Hmmm, cum adica monolog…
– Pai ce mai lasi pe cineva sa mai vorbeasca cand te apuca ?
El se trezeste tras de ureche.
– Asta e pantonima…ca e fara cuvinte ! si ii il mai inghionti in coaste .
Incet-incet, mai inghiontindu-se, mai oprindu-se si sarutandu-se, mai privind pe furis sau fatzish la ce vedeau prin jur si comentand copios, s-au indreptat spre aleea principala si au iesit…din cimitirul care nu era chiar oarecare, ci era chiar cimitirul Bellu !
Dialoguri imaginare intr-o lume imaginara intre oameni imaginari cu sentimente reale.
