RATB (adica Regia Autonoma de Transport Bucuresti, jumatate din viata tzi-o pierzi aici, cealalta jumatate tzi-o pierzi la metrou) – undeva la mijlocul unui autobuz imaginar, inghesuiti intr-un colt, tinandu-se in brate.
– Cred ca cineva ma inghesuie prea mult…sta foarte aproape de mine, in spate…si ala nu esti tu, ca tu esti in fata…spune “ea” putin speriata.
– Nu oi fi singurul care crede ca ai un fund apetisant, raspunde el candid.
– Dar chiar intr-atat incat sa puna si mana?
– E, nici chiar…pana aici…”priviti, admirati, dar nu puneti mana!”, spuse el si arunca o privire peste umarul ei la un domn pasionat de inghesuiala din mijlocul de transport in comun in asa hal incat zambetul sau parea tatuat pe fata.
– Gata, cred ca a renuntat!
– Mda, vreau un copil de la tine…
– Ce treaba are asta cu fundul meu?!
– Nici una…De fapt daca tot ai intrebat vreau doua echipe de fotbal cu tot cu rezerve…
– Adica?!
– Vreo 28. 11 cu 11…22 si cu cate trei rezerve…deci 28!
– Si cand ar trebui sa ne apucam? Si cand am termina?
– Pai daca ne apucam acum…pe la 40 de ani ai termina!
– Si tu?
– O sa fiu si eu prin zona?
– Cum prin zona? Pai ii fac singura?
– Sigur ca nu…ii nasti tu…de restul ma ocup eu. Ii legan, ii imbrac, ii trimit la munca…
– Cum la munca?! Sunt copii!
– Pai si cum crezi ca vom putea intretine doua echipe de fotbal? Trebuie sa se autointretina!
– Pai ce e vina lor ca au doi parinti tembeli care ii fac si apoi nu stiu ce sa mai faca cu ei?!
– Ba stiu…o sa-i iubesc ca si pe tine…o sa fie o gasca de zapauci…dolofani, cretzi si nauci ca tine si frumosi si destepti ca mine…
– Aha…dar pe ei nu o sa-i lasam sa mearga cu autobuzul…
– Si cum o sa-i numim?
– Nu stiu…prima fata ca pe tine, primul baiat ca pe mine…dar cu restul nu mai stiu…
– O sa-le dam nume de luni sau zile…ca sa ne aduca aminte de momentul cand ne iubeam si i-am facut! Asa nu o sa putem sa uitam niciodata ca ne-a fost bine si ne-am iubit!
– Si o sa ne iubim incontinuare numai uitandu-ne la ei…
Si au coborat din RATB…el inainte, ea dupa…i-a oferit mana sa coboare, doar era mama copiilor lui, si autobuzul s-a golit…ei erau cei care umpleau autobuzul, acum era gol…gol de substanta, gol de viata, gol de interes…a ramas doar un autobuz imaginar intr-un oras imaginar. « Te iubesc », se auzi o soapta care parea ca nu se incadreaza in peisaj, dar peisajul nu se incadra de fapt in realitatea celei care o spuse.
Povestea este imaginara. Orice asemanarare cu personaje reale nu este (deloc) intamplatoare.
– Cred ca cineva ma inghesuie prea mult…sta foarte aproape de mine, in spate…si ala nu esti tu, ca tu esti in fata…spune “ea” putin speriata.
– Nu oi fi singurul care crede ca ai un fund apetisant, raspunde el candid.
– Dar chiar intr-atat incat sa puna si mana?
– E, nici chiar…pana aici…”priviti, admirati, dar nu puneti mana!”, spuse el si arunca o privire peste umarul ei la un domn pasionat de inghesuiala din mijlocul de transport in comun in asa hal incat zambetul sau parea tatuat pe fata.
– Gata, cred ca a renuntat!
– Mda, vreau un copil de la tine…
– Ce treaba are asta cu fundul meu?!
– Nici una…De fapt daca tot ai intrebat vreau doua echipe de fotbal cu tot cu rezerve…
– Adica?!
– Vreo 28. 11 cu 11…22 si cu cate trei rezerve…deci 28!
– Si cand ar trebui sa ne apucam? Si cand am termina?
– Pai daca ne apucam acum…pe la 40 de ani ai termina!
– Si tu?
– O sa fiu si eu prin zona?
– Cum prin zona? Pai ii fac singura?
– Sigur ca nu…ii nasti tu…de restul ma ocup eu. Ii legan, ii imbrac, ii trimit la munca…
– Cum la munca?! Sunt copii!
– Pai si cum crezi ca vom putea intretine doua echipe de fotbal? Trebuie sa se autointretina!
– Pai ce e vina lor ca au doi parinti tembeli care ii fac si apoi nu stiu ce sa mai faca cu ei?!
– Ba stiu…o sa-i iubesc ca si pe tine…o sa fie o gasca de zapauci…dolofani, cretzi si nauci ca tine si frumosi si destepti ca mine…
– Aha…dar pe ei nu o sa-i lasam sa mearga cu autobuzul…
– Si cum o sa-i numim?
– Nu stiu…prima fata ca pe tine, primul baiat ca pe mine…dar cu restul nu mai stiu…
– O sa-le dam nume de luni sau zile…ca sa ne aduca aminte de momentul cand ne iubeam si i-am facut! Asa nu o sa putem sa uitam niciodata ca ne-a fost bine si ne-am iubit!
– Si o sa ne iubim incontinuare numai uitandu-ne la ei…
Si au coborat din RATB…el inainte, ea dupa…i-a oferit mana sa coboare, doar era mama copiilor lui, si autobuzul s-a golit…ei erau cei care umpleau autobuzul, acum era gol…gol de substanta, gol de viata, gol de interes…a ramas doar un autobuz imaginar intr-un oras imaginar. « Te iubesc », se auzi o soapta care parea ca nu se incadreaza in peisaj, dar peisajul nu se incadra de fapt in realitatea celei care o spuse.
Povestea este imaginara. Orice asemanarare cu personaje reale nu este (deloc) intamplatoare.
Dialoguri imaginare intr-o lume imaginara intre oameni imaginari cu sentimente reale.
