Mers ca un boss până se termină bateria, fix la jumătatea drumului
Noi nu stiam ce este trotineta cand aveam 15 ani… Eu am prins vremurile în care bicicleta Pegas era Ferrari-ul copilăriei. Dacă aveai Pegas cu schimbător de viteze, erai șeful cartierului. Dacă n-aveai, mergeai pe jos și mai trăgeai și de-o coadă de măturoi ca să-ți imaginezi că ești pe cal. Vladone, în schimb, aparține altei specii: generația „boșilor pe trotinete electrice”.
Când a pus prima dată piciorul pe o trotinetă electrică, băiatul meu s-a transformat brusc într-un mic magnat al asfaltului. Mergea cu spatele drept, cu bărbia ridicată, de parcă era împăratul bulevardului. Oamenii de pe trotuar deveneau, instant, supuși. El, pe scuterul electric, era un fel de Napoleon cu vântul în freza de broccoli. Și, cum altfel, își ținea telefonul în mână, cu căștile în urechi, de parcă avea conferință pe Zoom cu Bill Gates.
— Tată, vezi că eu merg ca un boss, da?
— Da, tată, exact ca un boss, numai să nu te împrăștii pe vreo canalizare descoperită sau ca un boss, dar fără dinții pe care îi lași pe asphalt. Că na! și asfaltul e o boss când vrea! Te pălește asfaltul de nu te vezi!.
Dar adevăratul spectacol nu e mersul pe trotinetă, ci finalul călătoriei: momentul în care bateria se termină. Și, ghici unde? Fix la jumătatea drumului.
Ritualul boss-ului pe asfalt
Vladone își începe traseul cu o alură de erou Marvel. Pune piciorul pe trotinetă, se împinge de două ori și gata, motorul începe să toarcă. În secunda aceea, băiatul meu nu mai are 15 ani, are 35 și un credit la bancă pentru SUV. E șef. Se uită la pietoni cu o privire de „săracilor, mergeți pe jos?” și trece fluierând.
Mai pune și story-uri pe Instagram: filmări tremurate, cu titlul „în mișcare” sau „viața de boss”. Eu, tatăl, privesc totul din spate și îmi fac cruce: „Doamne, dă-i minte, nu viteză!”.
Marea problemă – autonomia
Manualul trotinetei spune: autonomie 25 km. Asta, probabil, pentru un copil de 50 de kile, care merge la vale, cu vântul din spate și cu un înger păzitor la ghidon. Vladone are însă un alt stil de condus: pleacă pe sprint, frânează brusc, face slalom printre borduri și ține și muzica la maxim în căști. În plus, are reflexul să tragă de accelerație ca de maneta avionului.
Rezultatul? Autonomia scade de la 25 km la 5 km reali. Dar el nu știe. Și nici nu-l interesează.
— Tată, azi ies până la mall pe trotinetă!
— E cam departe, ai baterie?
— Stai liniștit, scrie acolo că ține 25 de kilometri.
— Da, dar scrie și că trebuie să cântărești cât o felie de pâine.
Pleacă fericit, boss cum îi place lui să zică. Se întoarce după două ore, împingând trotineta, cu spatele transpirat și cu o față lungă, de parcă l-au lăsat baltă toți prietenii.
Drumul rușinii
Când se termină bateria, tot universul boșsului se prăbușește. Dintr-un șmecher pe două roți, devine un biet pieton care cară 15 kile de fier și plastic. Îl vezi cum împinge trotineta cu o mină de condamnat: „nu merit eu viața asta”.
Și mai e și faza că oamenii pe care i-a privit de sus cu 20 de minute înainte trec pe lângă el și îl întreabă:
— Ce s-a întâmplat, șefu’?
— S-a terminat bateria.
— Aaa, păi mergi și tu ca oamenii normali.
Atunci își bagă căștile mai adânc în urechi și se preface că lumea nu există. În capul lui, el încă e boss, doar că bossul merge pe lângă trotineta stinsă.
Trotineta ca simbol de statut
Pe vremea mea, dacă voiai să impresionezi o fată, îi aduceai o eugenie la școală sau o lăsai să copieze la matematică. Azi, Vladone consideră că trotineta electrică e biletul lui către popularitate. Dacă îl vezi cum stă rezemat de ea la colț de stradă, ai impresia că pozează pentru o reclamă.
Doar că realitatea e crudă: fetele vin, se uită, chicotesc și întreabă:
— Merge?
— Merge, dar… acum e descărcată.
— Aaa, păi și atunci?
Și pleacă râzând. Pentru că, în final, nimeni nu se dă pe spate de la o trotinetă împinsă.
Lecția paternă (care nu ține niciodată)
Ca tată responsabil, am încercat să-i explic cum stă treaba cu încărcatul la timp.
— Bă, Vladone, tu îți dai seama că trotineta asta e ca o relație? Dacă nu o încarci, te lasă la greu.
— Da, tată, dar nu mă gândesc la asta când plec.
— Și atunci la ce te gândești?
— La cum o să arăt pe drum.
Asta e: generația lor trăiește pentru drum, nu pentru destinație. Dacă în drumul ăla sunt priviți și filmați, e și mai bine. Finalul, cu bateria moartă, nu mai contează.
Poveste clasică
Ultima oară, l-am văzut venind pe bulevard. Trotineta era moartă de ceva vreme. O împingea ca pe un cărucior de piață, cu expresia cea mai plictisită din lume. Prietenii lui erau pe biciclete, râzând. Vladone, însă, încerca să salveze aparențele. S-a oprit, și-a scos telefonul și s-a prefăcut că scrie ceva important. „De parcă toată lumea o să creadă că împinge intenționat trotineta, pentru că e cool să faci pași.”
Dar eu, tatăl, îl știu. L-am întrebat, cu o voce calmă:
— Vladone, cât mai avea bateria când ai plecat?
— Plină, tată!
— Și cât ai mers?
— Vreo 20 de minute…
— Și cât ai împins?
— Vreo oră și jumătate.
Asta e ecuația perfectă a generației lui: o oră și jumătate de rușine pentru 20 de minute de „boșeală”.
Concluzia amar-ironico-paternă
Trotineta electrică e simbolul tinereții lor: arată bine, promite mult, dar te lasă când îți e lumea mai dragă. Și, ca un tată responsabil, ce pot să fac? Să mă bucur de spectacol. Pentru că, la urma urmei, e amuzant să-l vezi pe Vladone cum se transformă din boss în hamal, doar pentru că a vrut să-și facă intrarea „pe stil mare”.
Și mai e ceva: eu, ca tată, nu am nevoie de trotinete. Eu sunt boss natural. Am mers pe jos toată viața, de ceva ani folosesc bicicleta și încă mai rezist. Vladone a vrut însă trotinetă. ”Pai nu îți ia tati trotineta electrică!? Ia la baiat!” Un amanunt important, eu nu că doar am platit trotineta, dar am și ales-o și am luat-o aproape pe gratis, second hand, că ”are o problemă mica, bosulică” – mi-a zis vânzătorul. ”Care?” ”Nu ține bateria, bosule! Dar când rămăi fără… dai și tu la lopeți că te văd musculos!”. Cadou pentru băiețelul meu? Check! Siguranță pentru copil? Check! Efort fizic pentru copil? Check! Economie? Check!
E cine e boss de boss, acum?!
