full shot elderly man taking stroll 1
Povestea vietii – Cum a devenit Mărin Dl. Marin
25 aprilie 2016
freepik
Povestea vietii – Ciuşcă sportivu’
4 mai 2016

Povestea vietii – Nea Puiu, golan batran

Pe nea Puiu il stie toata lumea, el
asa crede si s-ar putea sa aiba dreptate. E trecut de vreo 60 de ani, nu cred
ca a muncit cu acte in regula niciodata si mai mult decat atat s-ar putea sa nu
fi muncit in general. Eu am crescut cu el in preajma. Cand ma trimitea mama sa
iau paine il vedeam la colt, agata liceence cu o bere, la sticla, pitita la
roata unei Dacii 1310. Mai tarziu cand eu eram la liceu, el tot acolo…cu o bere
la pet. Acum … cu o doza de aluminiu. Aceeasi categorie de bautura, aceleasi categorii
de fete, aceeasi caterinca, acelasi nea Puiu. S-a schimbat Dacia si fizionomia lui nea Puiu. Cand eram
copil era cu parul dat peste cap si ca tras prin inel, acum e cu parul dat (jos
de) pe cap si ca tras in jurul inelului de la butoi.
“- Ba, cand eram eu de varsta
voastra…”, incepea nea Puiu de fiecare data. Si continua sa ne povesteasca
pentru a mia oara de femei, de masini furate ca sa dea o tura, de valuta
schimbata la Gara, de arabii pe care i-a tepuit in Grozavesti, de noptile de
barbut cu gestionarul de la Alimentara care trebuia sa fure din incasari ca sa
acopere paguba si de cate si mai cate.
–        Ba, cand eu aveam numai balerine
de la barul Melody, voi va jucati cu putza in nisip. Stiti, ba, cum erau alea?!
Numai una si una, tinute numai pe bunatati si veneau numai daca le aratai ca ai
cel putin 5000 lei in buzunar, iar o Dacie “pe caiet” era vreo 70.000 lei, iar
o chenzina buna era vreo 2-3000 lei…Bine pe mine ma stiau de baiat bun. Eu am
fost golan mare, ba, ma stiau toti smecherii din Rahova, Tei sau Bucurestii
Noi… Unu’ era Puiu. Pai ma duceam pe la 8 seara in bodega si mai plecam
dimineata la 7 cand ma lua un taximetrist cat usa, pe umar, ma arunca in taxi si
ma ducea acasa…aia era obligatia lui. Cand eu ieseam din restaurant plecau
textilistele de la APACA la munca. Cand eram mai treaz mai luam una d-asta la
pachet. O serveam acasa, ca stii…eram obosit. Ba, bune femei erau
atunci…cuminti, atente…nu ca acu’.
–        Da’ de unde aveai tu atatia bani
nea Puiule?
–        Cum de unde, ba baiatule?!
Munceam, ba, o zi intreaga… luam bilete la cinema, la filmele mai inghesuite.
La Pacea (cinematograful) eu eram tartorul. Cand se dadea vreun film mai
rasarit fara vreun inginer constructor Andrei, activist de partid in timpul
liber, eu luam primele 6 randuri din fata si apoi incepeau sa vanda. Daca
vroiai bilet la film si erai primul care cumpara cand se deschidea casa stateai
pe randul 7, ca primele erau alea mele. Dadeau romanii bani pe filme…si eu nu
le refuzam banii. Mai faceam un barbut cu gestionaru’ de la alimentara si mai
ma platea in carne si aia o duceam la aviator care imi dadea cafea si tigari care
le dadeam la doctor care imi dadea bani… Stiti vorba aia, “daca va dau mintea
mea faceti scurtcircuit”. Mai dupa revolutie incepusera sa scoata baietii
valuta…schimbam valuta in draci. In Grozavesti inghiteau arabeii tot ce le
dadeam…si tot romanu’ mai tinea o suta de dolari sau de marci la saltea, mai
vanduse o casa, o masina, pe socra-sa…si apoi veneau la mine sa le dau lei si
le dadeam.
–        Da’ teapa nu le dadeai?
–        Io am fost golan gentil, n-am
dat teapa decat la ghertoi…daca-i vedeam ca au bani sau ca’s mandri –  ii ardeam, dar la vecinii mei de cartier care
stiam cat de rau o duc ii iertam, mai lasam si de la mine ca apoi imi scoateam
eu parleala de la araboi… Bine, mai erau tzarani d-astia de o trimeteau pe
femeie sa schimbe valuta ca poate ma face… Venea romanca posomorata cu suta de
marci sa io schimb…io schimbam si o trimiteam acasa satisfacuta si o lua
taranu’ de noua, dupa ce ma saturam eu de ea. Voi ma stiti pe mine, nu m-am
coclic sa-mi arat eu stralucirea…daca am avut bautura, mancare si femei mi-a ajuns…
Asa mi-am pastrat si locul in cartier…ma iubeste toti.
–        Pai si smecherii astia cum de
te-au lasat asa?
–        Pai, de ce sa nu ma lese… Puteam
sa fiu si eu mare smardoi…ca atunci cand eram ca voi mi se spunea Puiu
Shuriu…ca imi infasuram camasa pe stanga si tineam cutitu’ in dreapta, spatele
la zid si nu se apropia unu’… Ne tot certam cu aia din Giulesti, smecheri
adevarati, de podu’ Grand… Ma stia tot Giulestiu’ Sarbi cand ma duceam pe
acolo, le luam tigancile la dans si nu scoatea nici unu’ vreun piuit ca il luam
imediat… Da’ mi-a facut unu’ odata buzunar pe burta si nu ca era cu clontzu
mare…eu am fost ala clontzos si tziganu’ m-a executat scurt. Atunci mi-am
zis…ce-ti trebuie Puiule smecherie…nu stai tu mai bine cu vinu’ pe masa si
muierea sub masa…nu esti tu jupan si avandu-te bine cu toti. De atunci i-am
lasat pe altii sa se ridice, eu ma simtit bine imuindu-mi si eu ciocu’ pe ici
pe colo si uite ca am ajuns la 60 de ani cu toate degetele, netaiat si
neimpuscat. Stiti cati smecheri am inmormantat eu sau am vizitat la Rahova
(inchisoarea)?! Ii vedeam cum se ridica, Mertzane, BMW-uri, isi faceau
restaurante cu nume italienesti, numele lor scris peste tot si apoi il mai
vedeam scris pe coroane si uitau toti de ei. Sau pe aia mai norocosi  ii mai vedeau din cand in cand in zi de
vizita. Ei isi intepau gagica la vizita conjugala si eu in restul lunii…c-asa-i
cand esti smecher, tot timpul se va gasi unul mai smecher.
–        Da’ acum din ce traiesti nea
Puiule?
–        Din fraierii ca voi care se uita
in gura mea. Nu mor eu de foame…am prieteni care si-aduc aminte de mine.
–        Nu ai pensie?
–        Io pensie? Sa traiesc din mila
statului? Pai statu’ asta nu m-a prins o zi sa cotizez la el. Bishnitza, ba,
bisnitza…iau de ici, dau colo… Vand un covor, iau in televizor, vand un o
roata, iau o cravata…daca nu pica curge… Nu ma plangeti pe mine, ca eu ma
descurc. Plangeti-va pe voi care munciti toata ziua si ajungeti acasa rupti,
fu…ti si lefteri. Eu nu muncesc, mai f..t cate o gospodina nostalgica si mai
imi raman si bani si ma culc cand vreau eu si mi se scoala cand vrea “ea”.

Cu cugetarea asta despre viata l-am
lasat pe nea Puiu, golanul batran pe care il intalnesc aproape zi de zi in
acelasi colt de bloc unde candva, cand eram copil, era cel mai tare restaurant
din cartier, agata liceence pitind o doza de bere la roata unei Dacii.

”POVESTEA VIETII” – Fragmente de viață, întâmplări reale și lecții învățate (sau cel puțin încercate) – povestiri care te fac să zâmbești și să te gândești.

29 iulie 2026
Povestea vietii – Motanu’, spart, dar înțelept
Motanu’ era băiat bun. Adică băiat… băiat de băiat, cum zicem noi prin cartier, cu nostalgie și cu sprânceana dreaptă ridicată a suspiciune. Crescut într-un cartier marginal, unde „marginal” nu înseamnă poetic și izolat, ci betoane scorojite, ghene mirositoare și […]