Citeste episodul 1 (click aici!)
Citeste episodul 2 (click aici!)
Discutia cu Sorina/Florina nu a luat sfarsit…insa s-a subtiat atat de tare incat o pot considera inchisa…Insa au ramas o serie de teme de gandire, o serie de intrebari, unele nerostite.
S-a pus sub semnul intrebarii moralitatea mea pentru ca am publicat pe blog o discutie privata…Altii mi-au strigat: “Fie roata cat de patrata, tot se mai intoarce odata” si mi-au spus ca se va intoarce impotriva mea acest gest de a publica o discutie privata. Mi s-a intamplat deja, inainte de acest moment…cu atat mai mult cu cat eu nu am gresit cu nimic fata de persoana care si-a permis sa publice o discutie privata…nu i-am vorbit urat, nu am amenintat-o, nu am stresat-o cu intrebari…De asemenea, nu mi se pare imoral atata timp cat cei care stiu cine e persoana pe care am ascuns-o sub numele de Sorina/Florina sunt doar eu si persoana in cauza…In plus, in baza acestui blog imi exprim parerea explicita ca “unii” s-ar putea simti “ofensati” de mine si acest blog…insa acestia sa faca o analiza simpla si sa isi raspunda singuri la intrebare…E vorba de rea vointa, de intoleranta, de superioritate sau e vorba de o simpla intamplare de viata…pe care eu am decis sa o fac publica…cum am facut-o si cu alte momente din viata mea: analize medicale, experiente sexuale, aventuri sentimentale, vacante, excursii, impresiile despre o carte etc. si cele mai multe despre experiente banale de viata care pe mine m-au amuzat. In concluzie, cine se simte moral 100% sa dea primul cu piatra!
S-a mai spus…”Ce era asa de greu sa ii raspunzi?” Nu era. Dar nu vroiam. Blogul meu spune multe despre mine. Sunt deschis, uneori prea deschis, oricarei discutii…Insa am dreptul sa imi selectez si oamenii carora vreau sa le fac destainuiri. De orice natura. Si cred ca sunt numeroase fete care pot depune marturie de nopti intregi pierdute impreuna pe mess facandu-ne destainuri. In atare conditii…viata pe care eu decid sa o tin privata pentru anumite/i urechi/ochi…ramane privata!
Ultima si cea mai frecventa intrebare a fost daca, pana la urma, am sau nu o prietena…Sorinei/Florinei i-am spus ca nu…pentru ca orice raspuns i-as fi dat…ea era tot in lumea ei. In plus, cum am mai spus-o, nu vroiam sa ii dau nici un raspuns…nu vedeam sensul. Pentru restul celor care au intrebat, raspunsul este DA. Am o prietena, de fapt nu (numai) o prietena, nu in sensul golit de sens in care am fost intrebat de Sorina/Florina. Este un camarad, o logodnica si poate cat de curand o sotie si mama copiilor mei. Orice . Este persoana alaturi de care impart si bune si rele…alaturi de care inteleg viata altfel pentru ca ea mi-o explica altfel…este cea alaturi de care am plans, am ras, am tzopait si m-am tarat… A aparut atunci cand dupa exces ajunsesem la saturatie…a aparut atunci cand golit refuzam sa ma mai umplu si m-a suprasaturat de dragoste si m-a umplut cu acelasi lucru… Acum stiu ca nimic nu mai este greu si nimic nu este de netrecut…pentru ca nu fac asta singur…luam viata in piept impreuna. Alaturi de ea am fost atunci cand am cutreierat locurile despre care am scris pe blog. Ea m-a inspirat si ea m-a ajutat sa merg mai departe…credeti ca toate astea pot fi dezvaluite intr-o discutie cu un personaj fara substanta? Mi se pare ca fac o blasfemie…m-as simti ca si cum as vorbi de o icoana cu un barbugiu. Niciodata nu am sa fac asta! Profit de aceasta ocazie pentru a o spune public: AM O PRIETENA care imi este si IUBITA, si LOGODNICA si viitoarea SOTIE si viitoarea MAMA A COPIILOR MEI, SA NE AJUTE DUMNEZEU! Si o IUBESC! Si am vrut si vreau incontinuare sa o tin doar pentru mine si sa fie subiect pe blog doar acum… in rest o sa intre in cutiuta mea secreta pe care o tin in buzunarul de la piept unde tin familia si oamenii la care tin si care nu pot deveni personaje pe un blog pentru ca ele sunt mai mult decat atat!
