Si pentru ca cererea de logodna nu fu suficient, trebuia sa o cer si de nevasta…ce mi-am zis: “Jeane, tu ai potential distructiv…poti mai mult decat sa te nenorocesti in varf de munte in maruntaiele pamantului (adica sa o cer de nevasta in pestera). Trebuie sa o faci mai cu spirit de raspundere ! » si asa a pornit operatiunea « Cere maimutza de nevasta ! ». Alta problema pe capu’-mi chel. Unde o cer ? Cum o cer ? Cu ce o cer ? Ca, na, maimutza ca maimutza…dar ma gandeam ca nepotzii si copii (in ordinea inversa, dar o puneam de o cacofonie) maimutzei o sa vrea sa stie cum a inceput sfarsitul vietii mele de burlac convins. Ca vorba aia…tata s-a nenorocit la 29 de ani, eu spirit competitiv am vrut sa il depasesc…sa ii arat eu lui cine e sefu’ si am decis sa o fac pe la 30. Si la vreo 10 ani ai copiilor proveniti din relatia dintre o maimutza si un Jean, eu, cel din urma, o sa arat ca un bunic mai tanar…si o sa trebuiasca sa le zic povesti sa scap de ei. Si ce sa le zic ? « Pai, am intrebat-o pe ma-ta, cand stateam la coada la oua. « Vrei, ghea ? Ea a zis da si asta fu’ ! » M-a gandeam ca trebuie ceva sentiment, ceva adrenalina, ceva miscare. Nu gasii adrenalina…dar rezolvai problema cu sentiment. Maimutza se molesheste ca untu’ la soare cand e vorba de familie…si unde sa o fac mai bine decat acolo unde ii e ei mai bine…la tzara la bunicii ei. Intre pastarnaci si marar. Ete asa…cand dadea sa cada frunzele la morcov (nu e chiar asa ca am cerut-o iarna, deci canci morcovi, dar aveam nevoie de o figura de stil mai rurala), mai exact in ziua de Craciun, pe 25 decembrie, la orele 2.00 dimineata am sculat din somn maimutza cu sunet de tigaie. Acum pe bune…cum sa uite asa ceva ?! Pai m-am sculat tiptil din pat, am pregatit o veioza cu fascicolul de lumina spre maimutza, am luat o cratita in stanga…am luat inelul in dreapta si…aici aveam o temere. Nu o stiu pe maimutza ca suferind cu inima (mai degraba cu altceva, dar asta e secretul nostru), dar ma gandeam ca poate face infarct…asa ca nu am mai dat cu oala de pamant…ci am dat cu o lingura in ea, dar tot un sunet sinistru a facut, am aprins lumina ca la in filmele cu detinuti politici la interogatoriu si…
Si maimutza s-a sculat buimaca intreband, evident, ce s-a intamplat…I-am pus inelul in deget si …m-am blocat, la fel de “evident”. Pai dupa ce gandisem atatea amanunte, doar nu credeati ca o sa tin minte si ce sa-i spun…de fapt nu stiusem niciodata. Stiam doar ca trebuia sa o intreb daca vrea sa fie sotia mea si ca ar fi bine, ca asa se obisnuieste, sa stau in genunchi cand zic asta. Asta cu statul in genunchi…era mai grea. Ca eram la tara si doar simplu fapt ca nu stateam in plapuma era o mare problema din cauza frigului, dar sa mai si stau cu genunchiul jos…era un frig pe podeaua aia !? Ce a urmat ? Pai maimutza nu a mai vrut sa se arda ca data trecuta, cand ii cerusem sa ne logodim si cand ea nu auzise nimic, dar raspunse « da ! » inchipuindu-si ca asta am vrut sa fac, si a zambit frumos, m-a pupat, mi-a multumit…dar nu mi-a usurat cu nimic chinul. Nu a zis nimic. Asa ca a trebuit sa iau pozitia « in genunchi », instant mi-a inghetat genunchiul, si am intrebat-o ! Slava Domnului a zis « DA ! », ca altfel ma alegeam cu un genunchi inghetat si cu toata coregrafia si pregatirea…degeaba. Si asa a inceput povestea mea de viitor ginerica
Insa inainte de aceasta a trebuit sa rezolv problema inelului. Celebrul inel cu care o cer de nevasta. Musai trebuia sa fie ceva deosebit. E si “musai-ul” asta mi-a dat mie batai de cap. Am vazut sute de inele. Nici unul nu a fost pe masura dorintelor mele. Cand l-am vazut pe acesta de il vedeti in poza am stiut ca el este. Si am stiu cu atat mai mult cu cat are o poveste.
Noi , de cand am inteles ca avem o anumita chimie unul pentru celalalt, am avut o vorba…ca sa nu fim la fel de plictisitori ca altii, « Si inima mea are o inima ». O propozitie pe care mi-a impartasit-o o fata pe care am iubit-o cand eram foarte tanar…o propozitie pe care un elev de clasa a 4-a o dedica colegei sale din aceeasi clasa. Deci apartine theoretic unor copii de vreo 11-12 ani…Practic sursa acesteia se pierde in timp…insa noi am reabilitat-o si i-am dat valoare. Iar cand am vazut acest inel am stiu ca el trebuie sa fie cel cu care sa imi cer maimutza de nevasta. Ce a urmat…o sa cititi in episoadele viitoare din “Jurnal de ginerica” o sa aflati si nedumeriririle mele privind “Nunta e a celor care se casatoresc sau a celor care asista la casatorie?” “Ce-s alea cocarde si la ce folosesc?” si asa mai departe…
Citeste si celelalte episoade din rubrica „Jurnal de ginerica” (CLICK AICI!)
