Când o fi mai rău, așa să ne fie…
Când vine vorba de criză economică, alte nații scriu articole de specialitate ”Criza incotro?”, ”Criza vs. națiunea” sau cine stie ce ”bombe filosofice”, dau vina pe bănci, pe globalizare sau pe soarta crudă, fac proteste, se opun, se revoltă. Noi ne plângem și ne resemnăm. Românul scrie bancuri, își amintește că „a mai fost și mai rău” și se așează resemnat, dar cu un zâmbet amar, la coada istoriei, știind că și de data asta va supraviețui. Căci istoria, cea de după ’89, stă martoră: am supraviețuit crizei tranziției, crizei datoriilor externe, crizei din 2008 și, uite, suntem gata să supraviețuim și crizei actuale. Pe noi ne-au invadat imperii, noi am invadat Europa si lumea.
Lasă că trece și asta. Filosofia de supraviețuire post-decembristă
Românul nu se revoltă, nu dă foc la cauciucuri. Românul, când nu mai are bani de pâine, nu intră în ”criză”, nu iese în stradă, ci se întreabă cu umor negru dacă ar trebui să mănânce cozonac. Rămâne fără lei, schimbă euro. Scoate din casă și bagă la amanet. În fața cifrelor care ar face pe oricine să-și piardă speranța – un deficit bugetar care a atins vârfuri în 2024 și o creștere economică care abia a ridicat capul de sub apa – poporul român răspunde cu o filosofie de viață în care „lasă că trece și asta” nu este o pasivitate, ci o strategie de supraviețuire. Ești la fel de flexibil ca sistemul, adaptabil ca o specie nouă, și suficient de optimist încât să crezi că dacă ai supraviețuit iernii cu un singur cozonac, vei supraviețui și inflației cu zâmbetul pe buze. Până atunci mai ”dai o ghiara ca o fiară”. Și iarna trece pe ritm de ”roșie – neagră” și amanet pe pâine.
„A furat, dar a și făcut.” sau Despre Politicieni și Cozonac
Un alt laitmotiv al supraviețuirii românești este relația complicată cu clasa politică. E o relație bazată pe o înțelegere tacită, pe un fel de sindrom Stockholm. Românul e conștient că politicienii „au dat petrecere ani de zile, au mâncat, au băut și acum noi plătim nota de plată”. Deficitul uriaș și datoria publică în continuă creștere nu sunt decât dovezile unei petreceri prelungite, de care, pe undeva, am profitat și noi, cel puțin la nivel de iluzie. Și totuși, românul își găsește resemnarea în ideea că „a furat, dar a și făcut„. Pentru că, în fond, ce-i mai important? Să ai șosele pe care să circuli ca un nebun (și să mori) sau să te plângi că banii de la buget au dispărut (dar să trăiești)? Utopic? Ne, fapt de viață. În criză nu ne crizăm, ne lamentăm și…prizăm o doză de ”las’ că trece!”
Arta de a strânge cureaua… altcuiva
Un alt punct fierbinte, dar amuzant, în această cronică tragicomică despre criză, este sintagma „strângem cureaua”. O auzi la televizor, o citești în ziare (cea mai rămas din ele), dar e aplicată, cu precizie chirurgicală, doar asupra „populației defavorizate”. De la un politician, un secretar de stat, un primar, nu vei auzi o astfel de vorbă că li se aplică. Pentru că ei sunt o castă, un sistem bazat pe „Pile, Cunoștințe, Relații” (P.C.R.). Un sistem în care o mână o spală pe alta și amândouă spală obrazul unei altfel de mafii (Cosa Nostra). ”Treaba noastră” mioritică. Și poporul, în loc să se supere, râde. Râde de faptul că politicienii n-au cu cine să se lupte, blazarea este parte a procesului electoral. „Și-așa nu avem pe cine să votăm” este punctul forte al politicianului și le place asta și continuă să trimită în față marionetele și păpușari rămân la butoane. Românul știe că verificarea muncii se aplică doar pentru el, nu și pentru cel care-l conduce. Și românul, în loc să se opună, devine expert în umor, pentru că umorul e singura armă care a rămas într-un război pierdut dinainte să înceapă. Românul se bucură când vede că este verificat celălalt, îl încurajează pe vechil, privat contra bugetar, femei contra bărbați, lucrători contra pensionari, român contra emigrant, dar când îi vine rândul se uită în spate și nu mai e nimeni să-i ia apărarea…nu se revoltă împotriva mâinii cu biciul, se oftică că biciul îl atinge numai pe el. C-așa-i în criză!
“Noi dacii liberi”
Și-n timp ce politicienii noștri par a fi o castă inatacabilă, iar românul pare să se complacă în situația dată, cu un zâmbet larg și o ridicare de umeri, un lucru e sigur: trecem prin criză fluierând, amândoi se vor regăsi (politician și cetățean), la final de zi, buni de un șpriț și-o glumă, pentru că în fond, amândoi au supraviețuit încă o zi de criză. Unii pe cai mari, alții… pe umorul lor.
Aici, în patria lui „merge și-așa”, „lasă că-i bine” și „noi dacii liberi”, se pare că spiritul românesc de adaptare la orice calamitate, fie ea naturală sau economică, a atins un nou apogeu. Într-o criză economică ce-ar face pe orice nație cu un dram de rațiune să intre în panică, românul, cu zâmbetul pe buze, își adaptează „strategiile” de supraviețuire.
Adaptarea la inflație: un sport național
Când prețurile o iau razna, românul, în loc să se plângă, se gândește la soluții creative. Își amintește de vremurile bunicilor și-și deschide grădina. Roșii, ardei, castraveți – toate sunt cultivate cu grijă, pentru că „așa e mai ieftin și mai sănătos”. Iar dacă nu ai grădină, te împrietenești cu cel care are. Schimbul de produse (trocul de criză) a devenit o nouă formă de economie, o revenire la troc, dar cu o notă de umor și auto-ironie, pentru că „ce-i drept, la ce prețuri sunt, e mai bine să faci schimburi cu bunul vecin decât să mergi la cumpărături”.
Dacă nu râdem, plângem
Umorul românesc, care de-a lungul istoriei a fost un mecanism de supraviețuire, este mai viu ca oricând. Glumele despre politicieni, inflație și prețuri au umplut internetul și, mai ales, mesele de discuții de la colțul blocului. Râdem de noi înșine și de situația noastră, pentru că „dacă nu râdem, plângem, și ce e mai bine, să plângi de rău sau să râzi de el?”. Așa că, în fața unei crize economice, noi ne-am ridicat deasupra ei… în glumă.
Suntem peste tot acasă…
Chiar dacă unii ar putea spune că nu suntem suficient de „serioși” în fața problemelor, că nu ne revoltăm îndeajuns, noi preferăm să vedem partea plină a paharului. Noi știm că, așa cum am supraviețuit invaziilor, dictaturilor și foametei, o vom face și acum, cu umor, cu ingeniozitate și cu un spirit de adaptare unic. Poate că nu avem cea mai solidă economie, dar cu siguranță avem cel mai solid spirit. Suntem ca și gândacii de bucătărie: peste tot suntem acasa si dacă crezi că poți să ne extermini, te înșeli, ne dai afară din bucătărie și ne găsești în patul tău!
